O nouă versiune a serialului de televiziune "Dallas", avându-i în distribuţie pe "veteranii" serialului Larry Hagman, Patrick Duffy şi Linda Gray, dar şi câteva dintre actualele vedete de la Hollywood, precum Kiefer Sutherland şi Jennifer Love Hewitt, va fi produsă de un post TV american.
Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, actorul Larry Hagman, în vârstă de 79 de ani, va interpreta din nou rolul care l-a făcut celebru, cel al magnatului texan din industria petrolului, JR Ewing.
Actorul Kiefer Sutherland, starul serialului "24", se află în negocieri avansate pentru a juca în această nouă versiune a popularului serial american, care va prezenta încă o dată scandalurile şi trădările din Southfork Ranch, ferma familiei Ewing.
De această dată, acţiunea se va concentra asupra rivalităţii dintre John Ross - fiul personajului JR Ewing - şi Christopher - fiul adoptat al personajelor Bobby şi Pamela Ewing.
Potrivit presei britanice, producătorii postului de cablu american TNT au anunţat recent că i-au contactat pe actorii Patrick Duffy, în vârstă de 61 de ani, şi Linda Gray, în vârstă de 70 de ani, pentru a le oferi şansa să interpreteze din nou rolurile care i-au consacrat - Bobby, fratele lui JR Ewing, respectiv Sue Ellen, soţia acestuia.
Jennifer Love Hewitt, vedeta serialului "Whisperer", şi Josh Holloway, starul serialului "Lost", vor juca şi ei în această producţie TV şi vor aduce o infuzie de "sânge proaspăt" în disfuncţionalul "clan Ewing", potrivit presei britanice.
Sursa: www.mediafax.ro
|
|
Zach Snyder a fost desemnat să regizeze următorul film din franciza "Superman", produs de Christopher Nolan cu ajutorul Warner Bros. şi Legendary Pictures.
Pe lista regizorilor avuţi în vedere pentru acest proiect de Christopher Nolan şi directorii studiourilor Warner s-au aflat în ultimele luni Darren Aronofsky, Ben Affleck, Matt Reeves şi Tony Scott.
Chiar şi numele renumitului Robert Zemeckis, considerat o adevărată legendă la Hollywood, care în ultimii ani a preferat să se implice doar în producţii de animaţie, a fost reamintit de revistele americane de profil ca posibil candidat pentru a regiza noul film din seria "Superman".
Noul film din această franciză reprezintă una dintre priorităţile studiourilor Warner Bros., nu doar datorită beneficiilor pe care o astfel de peliculă le-ar aduce, ci din cauza faptului că filmul va trebui produs neapărat înainte de 2011, altfel studiourile vor pierde anumite drepturi de autor acordate de moştenitorii creatorilor francizei - Joe Shuster şi Jerry Seigel.
Christopher Nolan, regizorul care a reuşit să revitalizeze franciza "Batman", prin două lungmetraje ce s-au bucurat de mare succes de casă - "Batman Begins" (2005) şi "The Dark Knight" (2008) - s-a asociat cu David Goyer pentru a revitaliza şi franciza "Superman". În ciuda faptului că a avut încasări de 200 de milioane de dolari în America de Nord, cel mai recent film din această franciză, intitulat "Superman Returns" (2006), a fost considerat o mare dezamăgire.
Sursa: www.mediafax.ro
|
Actorul britanic Norman Wisdom, renumit pentru rolurile sale din comediile burleşti din anii '50 şi '60, în care a interpretat adeseori rolul personajului Norman Pitkin, a murit luni, la vârsta de 95 de ani, informează bbc.co.uk.
Normal Wisdom s-a născut pe 4 februarie 1915 la Londra şi a devenit celebru pentru rolurile sale din comediile produse între 1953 şi 1966 în care a interpretat rolul personajului burlesc Norman Pitkin - "Trouble in Store", "One Good Turn", "The Square Peg", "Pe fază/ On the Beat" şi "A Stitch in Time".
Charlie Chaplin obişnuia să spună că Norman Wisdom este "clovnul" lui preferat.
Ulterior, actorul britanic şi-a construit o carieră solidă pe Broawday şi în televiziune, fiind apreciat de criticii de specialitate pentru rolul dramatic din lungmetrajul de televiziune "Going Gently" (1981), în care a interpretat rolul unui pacient muribund bolnav de cancer.
Norman Wisdom a fost numit Cavaler în anul 2000 de regina Marii Britanii.
Sursa: www.mediafax.ro
|
Tom Hanks ar putea juca în lungmetrajul "Sleeping Dogs", primul film regizat de Kathryn Bigelow după mult premiatul "The Hurt Locker". La acest proiect, care aparţine studiourilor Paramount Pictures, cunoscut în trecut sub titlul "Triple Frontier", Kathryn Bigelow va colabora din nou cu Mark Boal, scenaristul filmului "The Hurt Locker".
Acţiunea filmului "Sleeping Dogs" se petrece într-o zonă din America de Sud, la graniţa dintre Paraguay, Argentina şi Brazilia, controlată de forţe ale crimei organizate. Filmul prezintă poveştile a cinci bărbaţi de vârste diferite, care trăiesc şi lucrează în acea zonă.
Acest proiect cinematografic a devenit una dintre priorităţile studiourilor Paramount, în special după surprinzătoarea victorie a filmului "The Hurt Locker" la gala premiilor Oscar din acest an, unde a fost recompensat cu şase trofee, inclusiv la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun regizor".
Sursa: www.mediafax.ro
|
Actorul american Brad Pitt se ascunde de partenera lui de viaţă Angelina Jolie pentru a fuma din când în când câte o ţigară, informează showbizspy.com.
Surse din anturajul celebrului cuplu de actori de la Hollywood au afirmat pentru presa americană că Brad Pitt se ascunde de Angelina Jolie pentru a fuma, deoarece actriţa americană crede că actualul ei partener de viaţă a renunţat deja la fumat în urmă cu mulţi ani.
"Brad (Brad Pitt, n.r.) a fumat timp de mulţi ani, încă de pe vremea când era căsătorit cu Jennifer Aniston ", a declarat o sursă pentru revista americană Life & Style.
"Fumatul este unul dintre acele lucruri pe care el le practică din când în când. Angie (Angelina Jolie, n.r.) îi dă voie să fumeze atât timp cât acest obicei al lui nu o afectează pe ea sau pe copii, însă oricum nu este de acord cu acest lucru.Brad (Brad Pitt, n.r.) nu fumează niciodată în preajma copiilor. Fumează când se află departe de familie, iar fumatul a rămas pentru el un lucru de care încă se bucură din când în când", a adăugat aceeaşi sursă.
Sursa: www.mediafax.ro
|
|
|
|
|
|
|
Pagina 4 din 44 |