| Buried (2010) | |
| Wall Street: Money Never Sleeps (2010) | |
| Harry Potter and the Deathly Hallows - Part 1... | |
| Red (2010) | |
| Devil (2010) | |
| Stone (2010) | |
| The Other Guys (2010) |
23 Mar 2010 |
|
A mai existat o versiune a romanului făcută pentru teatru în 1963, însă filmul nu foloseşte acelaşi scenariu cu cel al piesei de teatru. Filmarile au avut loc la spitalul din Salem, Oregon, unde se petrece şi acţiunea romanului.
Randle Patrick McMurphy (Jack Nicholson), un criminal recidivist ce are de ispăşit o pedeapsă scurtă în închisoare pentru o acuzaţie de viol, este transferat într-un spital de boli mintale. El speră, astfel, să evite închisoarea şi să-şi petreacă restul pedepsei într-un mediu mult mai prielnic. Este cunoscut ca un tip cu multe antecedente şi certuri cu oamenii legii însă nu dă nici un semn de vreo boală mintală. În spital, fiind pacient, McMurphy are de-a face cu Sora Şefă Ratched (Louise Fletcher), o persoană aparent calmă şi binevoitoare ce se dovedeşte a fi un adevărat tiran.
Aceasta îşi supune pacienţii la nenumărate umilinţe prin terapiile de grup pe care le organizează. McMurphy află că majoritatea pacienţilor se tem de Sora Ratched şi că încearcă mai mult să nu greşească în faţa acesteia decât să se însănătoşească. McMurphy se împrieteneşte cu pacienţii Billy Bibbit (Brad Dourif) - un tânăr cu probleme, "Şeful" Bromden (Will Sampson) - un indian tăcut şi înalt de 2 m, Charles Cheswick (Sydney Lassick), Martini (Danny DeVito) şi Dale Harding (William Redfield) - un pacient foarte bine educat. Crezut de toţi pacienţii şi membrii spitalului ca fiind surdo-mut, Şeful este ignorat de toată lumea însă este respectat datorită staturii sale impresionante.
La început McMurphy îi pune la încercare răbdarea Sorei Ratched pentru a se amuza încercând de fapt să o facă pe acesta să-şi piardă autoritatea faţă de el şi de restul pacienţilor. Ratched refuză ca McMurphy să fie transferat la alt spital fiind convinsă că se poate descurca cu el. McMurphy joacă poker şi face pariuri cu ceilalţi pacienţi amuzându-i totodată prin felul său de a fi. Pentru a sparge monotonia McMurphy doreşte să schimbe orarul pacienţilor, însă are nevoie de voturile lor pentr a putea urmări Campionatul Mondial de baseball la televizor sau pentru a juca un meci de baschet împotriva oamenilor de ordine ai spitalului. Apoi pune pariu cu ceilalţi pacienţi că poate ridica o consolă hidroterapeutică însă nu reuşeşte acest lucru iar starea sa de nervozitate se accentuează când află că Sora Ratched îl poate ţine în spital cât consideră ea de cuviinţă. McMurphy îi acuză pe pacienţii voluntari de faptul că nu l-au înştiinţat de acest lucru şi l-au lăsat să o pună la încercare pe Sora Şefă.
Pentru a destinde atmosfera McMurphy organizează o partidă de pescuit împreună cu ceilalţi pacienţi, reuşind să evadeze din spital sărind gardul şi furând un autobuz al şcolii. Mac îşi aduce şi o prietenă, Candy. Este singura scenă din film ce se petrece în afara spitalului. Mai târziu McMurphy, Şeful şi Charlie Cheswick sunt reţinuţi pentru o bătaie avută cu oamenii de ordine. Cheswick este supus unei terapii cu electroşocuri în timp ce McMurphy şi Şeful îşi aşteaptă rândul pe o bancă. În acest timp McMurphy îi oferă Şefului o gumă Juicy Fruit, la care Bromden îi răspunde cu „Mulţumesc” iar după ce McMurphy îi mai oferă o gumă, Şeful rosteşte "Ah, Juicy Fruit". McMurphy este şocat să afle că Şeful vorbeşte pentru prima dată de decenii întregi şi află că şi acesta urăşte la fel de mult spitalul ca şi el dar se dă surdo-mut pentru a nu atrage atenţia asupra lui, spre deosebire de McMurphy care face exact opusul. Şeful devine confidentul lui McMurphy iar acesta din urmă se gândeşte la un plan prin care el şi Bromden să evadeze, însă nu-l poate convinge pe Şef să ridice consola hidroterapeutică cu care, eventual, să spargă geamul spitalului. După ce i se aplică o rundă de electroşocuri, McMurphy soseşte în sala pacienţilor mimând că este catatonic însă începe să râdă văzând feţele speriate ale celorlalţi pacienţi dându-le de înţeles că terapia cu electroşocuri nu a reuşit să-l doboare.
Când Sora Ratched ajunge la spital a doua zi dimineaţă le ordonă oamenilor de ordine să încuie ferestrele şi să-i spele pe pacienţi. Billy este găsit dezbrăcat, în pat cu Candy. Când Ratched îl întreabă dacă îi este ruşine pentru ce a făcut, Billy îi răspunde fără ezitare că nu. Ratched promite să îi spună mamei lui Billy ce a făcut acesta în spital. Billy se panichează şi începe din nou să se bâlbâie iar după ce este dus în biroul doctorului, se sinucide tăindu-şi gâtul. Ratched dă vina pe McMurphy pentru cele întâmplate iar acesta se enervează şi încearcă să o sugrume. Ratched aproape moare însă unul dintre oamenii de ordine îi sare în ajutor îndepărtându-l, cu greu, pe McMurphy.
După un timp sunt prezentaţi toţi pacienţii jucând cărţi, însă de data aceasta fără McMurphy. Sora Ratched încă se recuperează după atacul lui McMurphy şi foloseşte un microfon pentru a putea fi auzită de pacienţi.
Mai târziu în acea noapte Şeful Bromden îl vede pe McMurphy întors în patul lui. Când Şeful se uită mai atent la McMurphy, acesta află şocat că lui McMurphy i s-a aplicat o lobotomie şi îşi dă seama că Mac nu va mai fi niciodată un om normal întrucât pe faţa sa nu se mai putea citi nimic. Vrând ca ceilalţi pacienţi să nu-l vadă pe McMurphy în halul în care este, Şeful îi pune lui Mac o pernă pe faţă şi, astfel, îl sufocă. Şeful duce la bun sfârşit planul de evadare al lui McMurphy reuşind să ridice consola hidroterapeutică şi să spargă fereastra spitalului cu ajutorul ei. Şeful este văzut ultima dată de pacientul Max Taber (Christopher Lloyd) care imediat începe să strige de bucurie trezindu-i şi pe restul pacienţilor. Distribuţia Kirk Douglas, care deţinea drepturile de producţie ale filmului, spera să îl joace chiar el pe McMurphy. Însă i-a oferit drepturile de producţie fiului său Michael Douglas, care a decis că tatăl său este prea bătrân pentru acest rol. Ulterior Kirk a fost foarte supărat pe fiul său pentru acest incident. Iniţial rolul i s-a oferit lui James Caan însă şi Marlon Brando şi Gene Hackman au fost luaţi în considerare. Conform spuselor regizorului de pe ultima Ediţie Specială a DVD-ului, acesta ar fi dorit ca Burt Reynolds să joace în rolul principal. Rolul autoritarei Sore Ratched a fost refuzat de şase actriţe: Anne Bancroft, Colleen Dewhurst, Geraldine Page, Ellen Burstyn, Jane Fonda şi Angela Lansbury. În final Louise Fletcher a acceptat să participe la casting cu numai o săptămână înainte de începerea filmărilor Recepţie Filmul a primit, în general, recenzii pozitive din partea criticilor. Roger Ebert susţinea că "'Zbor deasupra unui cuib de cuci' al lui Milos Forman este un film atât de bun în majoritatea părţilor lui încât există o tentaţie de a trece cu vederea momentele mai puţin reuşite din el." Mai târziu Ebert va pune filmul în lista sa de "Filme Bune". A.D. Murphy de la Variety a scris o recenzie cu bune şi rele a peliculei de asemenea. Filmul a câştigat un total de cinci Premii Oscar, printre care Cel mai Bun Actor pentru Jack Nicholson, Cea mai Bună Actriţă pentru Louise Fletcher, Cea mai Bună Regie pentru Milos Forman, Cel mai Bun Film şi Cel mai Bun Scenariu pentru Laurence Hauben şi Bo Goldman. Astăzi filmul este considerat unul dintre cele mai bune filme americane. Ken Kesey, autorul romanului a declarat că nu i-a plăcut filmul, lucru dezvăluit şi de autorul romanului Fight Club, Chuck Palahniuk: "Prima dată când am auzit această poveste a fost prin intermediul filmului cu Jack Nicholson. Un film de care Kensey mi-a spus odată că nu i-a plăcut". Filmul a rulat în cinematografele suedeze între 1975 şi 1987 - doisprezece ani, ceea ce încă reprezintă un record. Când Milos Forman a aflat acest lucru, a declarat "Sunt foarte încântat de asta ... Este minunat". Recepţie Filmul a primit, în general, recenzii pozitive din partea criticilor. Roger Ebert susţinea că "'Zbor deasupra unui cuib de cuci' al lui Milos Forman este un film atât de bun în majoritatea părţilor lui încât există o tentaţie de a trece cu vederea momentele mai puţin reuşite din el." Mai târziu Ebert va pune filmul în lista sa de "Filme Bune". A.D. Murphy de la Variety a scris o recenzie cu bune şi rele a peliculei de asemenea. Filmul a câştigat un total de cinci Premii Oscar, printre care Cel mai Bun Actor pentru Jack Nicholson, Cea mai Bună Actriţă pentru Louise Fletcher, Cea mai Bună Regie pentru Milos Forman,
Cel mai Bun Film şi Cel mai Bun Scenariu pentru Laurence Hauben şi Bo Goldman. Astăzi filmul este considerat unul dintre cele mai bune filme americane. Ken Kesey, autorul romanului a declarat că nu i-a plăcut filmul, lucru dezvăluit şi de autorul romanului Fight Club, Chuck Palahniuk: "Prima dată când am auzit această poveste a fost prin intermediul filmului cu Jack Nicholson. Un film de care Kensey mi-a spus odată că nu i-a plăcut". Filmul a rulat în cinematografele suedeze între 1975 şi 1987 - doisprezece ani, ceea ce încă reprezintă un record. Când Milos Forman a aflat acest lucru, a declarat "Sunt foarte încântat de asta ... Este minunat". Premii Oscar Zbor deasupra unui cuib de cuci a câştigat cele mai importante cinci premii Oscar la cea de-a 48-a ediţie de decernare a premilor:
Filmul a fost nominalizat la încă patru premii:
Premii Globul de Aur Filmul a câştigat la toate cele şase categorii la care a fost nominalizat:
Premii BAFTA Filmul a câştigat 6 premii BAFTA:
A fost nominalizat şi la categoriile:
|
Andy Garcia va fi preşedintele georgian Saakaşvili![]() Actorul american Andy Garcia interpretează rolul preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili, într-un film ce prezintă războiul ruso-georgian din 2008, în regia lui Renny Harlin. Potrivit televiziunii georgiene, Andy Garcia a ajuns, luni, la Tbilisi pen... Stiri si Noutati | Marţi, 27 Octombrie 2009 Citeste mai mult... |
Nicolas Cage se întoarce în Bucureşti pentru filmă![]() Actorul american Nicolas Cage se întoarce în Bucureşti, săptămâna aceasta, pentru a filma în studio pentru producţia "Ghost Rider 2", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX directorul de marketing al Castel Film, Bogdan Moncea. Potrivit lui Bogd... Stiri si Noutati | Joi, 25 Noiembrie 2010 Citeste mai mult... |
2012 - filmul care anunta Apocalipsa!![]() Nu este avertismentul vreunui profet, ci subiectul unui film de la Hollywood, care, in curand, va fi lansat in cursa pentru primul loc la Box Office. 2012 - transpune pe marele ecran teoria mayasilor, care spun ca in acest an vine sfarsitul. Cum... Stiri si Noutati | Joi, 24 Septembrie 2009 Citeste mai mult... |
Avatar - încasări de peste un miliard de dolari peFilmul 3D "Avatar", regizat de James Cameron, a depăşit, după trei săptămâni de la lansare, pragul de un miliard de dolari din încasări pe plan internaţional. Astfel, în prezent, "Avatar" ocupă locul al patrulea în topul filmelor cu cele mai... Stiri si Noutati | Marţi, 5 Ianuarie 2010 Citeste mai mult... |
Avatar: Special Edition, cu opt minute suplimentarFilmul "Avatar: Special Edition", ce conţine opt minute suplimentare faţă de cel original, va fi lansat în cinematografe pe 27 august, pentru o perioadă limitată, exclusiv în sălile Digital 3D şi Imax 3D, au anunţat, joi, reprezentanţii Studiourile... Stiri si Noutati | Luni, 12 Iulie 2010 Citeste mai mult... |
|
More in: Stiri si Noutati
|
||||