Tăcerea mieilor este un film thriller american, care a fost premiat până acum de cinci ori cu Oscar, film produs în anul 1991 sub regia lui Jonathan Demme după romanul cu acelaşi titlu, scris de scriitorul american Thomas Harris. Filmul este de fapt a doua ecranizare a romanului, în care personajul principal este ucigaşul psihopat dr. Hannibal Lecter. „Tăcerea mieilor” continuă acţiunea filmului „Manhunter”, produs în 1986.

Acţiunea filmului

   O tânără agentă practicantă FBI, Clarice Starling este însărcinată cu investigarea unui caz criminalistic deosebit de dificil, „Buffalo Bill“ un ucigaş viclean care produce o serie de crime, ultima ostatică a lui fiind fiica unui senator american. Victimele criminalului căutat sunt femei, de pe care el, din motive necunoscute, desprinde bucăţi de piele. Deoarece în investigaţiile ei, agenta nu face nici un progres, va recurge la o tactică neobişnuită. La rezolvarea cazului va căuta să folosească cunoştinţele lui Hannibal Lecter, un criminal periculos care îşi devora victimele. Criminalul psihopat Hanibal, care este de profesie psihiatru, poate să se transpună în situaţia ucigaşului urmărit şi să prevadă acţiunile lui în viitor.

   Portocala mecanică (în engleză A Clockwork Orange) este un film satiră/science fiction din 1971, ecranizat după romanul cu acelaşi nume al lui Anthony Burgess apărut în 1962. Filmul îl are în centru pe Alex DeLarge, un delicvent charismatic şi psihopat ale cărui plăceri constau în muzica clasică, violul şi ultra-violenţa. El conduce un mic grup de huligani pe care îi numeşte droogs. Filmul prezintă crimele îngrozitoare ale acestei găşti, capturarea lui Alex de către poliţie şi încercarea doctorilor de a-l reabilita prin intermediul unui experiment psihologic controversat. Alex este naratorul majorităţii filmului iar limba în care acesta vorbeşte este Nadsat, un argou contemporan adolescentin compus din limbile slave şi limba engleză.

Adaptarea cinematografică a fost produsă, regizată şi scrisă de Stanley Kubrick. Filmul conţine multe imagini violente iar coloana sonoră este compusă în mare parte din muzică clasică dar şi compoziţii de Moog sintetizator realizate de Wendy Carlos. O excepţie notabilă este cântecul "Singin' in The Rain", ales deoarece Malcolm McDowell ştia în întregime versurile sale. Afişul filmului, devenit azi celebru, a fost creat de designerul Bill Gold. Portocala mecanică deţine recordul în Guinness World Records ca fiind primul film în care s-a folosit sistemul Dolby Sound.

Într-o Mare Britanie futuristă, o gaşcă de adolescenţi iese la acţiune în fiecare noapte, agresând şi violând victime lipsite de ajutor. După ce unul dintre membrii stârneşte o revoltă în interior, gaşca hotărăşte să îl înlăture şi să îl lase pe mâinile poliţiei. Odată prins şi condamnat la închisoare, băiatul este de acord să experimenteze un nou tip de terapie, metodă prin care să îşi scurteze pedeapsa. Urmările ei sunt însă extrem de negative pentru Alex care, deşi scapă de ceva ani de închisoare, devine captiv în propria lui lume.

   Un tramvai numit dorinţă (engleză A Streetcar Named Desire) este un film american din 1951, o adaptare cinematografică a piesei omonime a dramaturgului american Tennessee Williams. În limba engleză, titlul este construit pornind de la un joc de cuvinte între numele unui tramvai real din San Francisco, Desire, şi numele francez Desiree. Filmul a fost regizat de Elia Kazan, care a regizat şi premiera teatrală a piesei, având în distribuţie actorii Marlon Brando (Stanley Kowalski), Vivien Leigh (Blanche DuBois), Kim Hunter şi Karl Malden. Toţi actorii, cu excepţia lui Leigh, care a înlocuit-o pe Jessica Tandy, au fost aleşi din distribuţia originală a piesei jucate pe Broadway.¹

În anul 1999, filmul, considerat ca fiind unul clasic, a fost denominat ca fiind de o „importanţă culturală semnificativă” de către Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii. Ca atare, a fost selecţionat spre conservare în Registrul naţional de filme al Statelor Unite ale Americii.

Cenzura timpului a pretins ca final al filmului excluderea scenei de cedare (similară unui viol) a lui Blanche în faţa lui Stanley prin înlocuirea cu ceva relativ comun, aşa cum ar fi părăsirea casei. De fapt, sfârşitul piesei este mult mai ambiguu, întrucât Stella provoacă deliberat condiţiile propice scenei finale, inclusiv acceptarea implicită a violului, prin plecarea sa de acasă cu bună ştiinţă şi lăsarea celor doi protagonişti, sora sa Blanche şi Stanley, singuri în casă.

   Taurul furios (în engleză Raging Bull) este un film biografic american din 1980 regizat de Martin Scorsese şi adaptat de Paul Schrader şi Mardik Martin din memoriile Raging Bull: My Story. Din distribuţie fac parte Robert De Niro în rolul lui Jake LaMotta, un boxer de categoria mijlocie a cărui furie sadomasochistă şi gelozie sexuală îi distrug viaţa familială.

  În film joacă şi Joe Pesci în rolul lui Joey, fratele şi managerul lui LaMotta care încearcă să-şi ajute fratele să depăşească momentele dificile dar şi Cathy Moriarty în rolul tinerei neveste a lui LaMotta, abuzată adesea de acesta. În alte roluri apar Nicholas Colasanto, Theresa Saldana şi Frank Vincent, a cărui relaţie profesională cu regizorul Martin Scorsese este bine cunoscută.

   După ce părerile au fost împărţite la apariţia filmului, acesta este considerat astăzi ca unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.

Povestea lui Jake LaMotta, fost campion de box la categoria mijlocie, al cărui succes şi a cărui tenacitate în ring au fost contrabalansate de agitata sa viaţă personală , plină de furie, gelozie şi suspiciune, direcţionate în special către soţia şi fratele său (care îi era şi manager). Din cauza acestor izbucniri, Jake rămâne în final falit, singur şi nemângâiat.